Concursul Național I.N. Socolescu

Ediția a III-a​ | 2020

Orașul viitorului​

Tema ediției a patra a concursului rămâne Orașul Viitorului.

Vă puteți (re)înscrie pe site, iar dacă ați trimis deja o lucrare, puteți alege să participați cu aceasta la ediția actuală.

Tema concursului

Am început anul 2020 cu mari speranțe și am lansat concursul cu tema Orașul Viitorului, mizând pe creativitatea voastră pentru a vedea cum va arăta lumea peste zece, cincizeci sau o sută de ani. Nu ne imaginam atunci că viitorul apropiat va schimba complet felul în care trăim, învățăm sau creăm, redefinind tot ceea ce numeam atunci normalitate. Tema propusă pentru ediția a treia mai avea însă un scop, de a stârni curiozitatea și de a genera o schimbare de perspectivă prin nevoi pe care nu le percepem încă. Iar în contextul actual, această temă pare cu atât mai potrivită decât era acum un an.

V-ați înscris cu entuziasm la concurs și am primit deja zeci de lucrări. Vă mulțumim! Tema ediției a patra rămâne Orașul Viitorului. Va puteți înscrie din nou pe site, iar dacă ați trimis deja o lucrare, puteți alege să participați cu aceasta la ediția actuală.